Sunt psiholog şi psihoterapeut gestalt cu drept de libera practica, atestat de Colegiul Psihologilor din Romania. De ce am ales ca și domeniu de activitate psihologia? Deoarece, ce poate fi mai fascinant şi mai fundamental decât psihicul uman? Conştientizarea este baza, condiţia sine qua non fără de care absolut nimic nu poate exista, absolut totul se clădeşte pe conștiința de sine, prin urmare psihologia este şi va rămâne inima tuturor ştiinţelor. Abia după finalizarea facultății am înţeles că acest pas a fost doar un timid început, deoarece descoperirea de sine şi studiul psihicului uman este ceva ce inevitabil se întinde pe tot parcursul vieţii.

Pe plan profesional, în prima fază m-am aventurat într-un domeniu paralel, cel al mass-mediei. Poate pentru ca simţeam pe undeva că încă nu aveam, la doar 23 ani, suficientă maturitate (derivată inevitabil din experienţele de viaţă) pentru a-mi începe formarea ca psihoterapeut. Astfel, în perioada 2005-2013 am fost asociat şi editor principal al revistei internaţionale Nexus New Times, ediţia română (o revistă fondată în Australia, ce oferea informaţii obţinute de la cercetători şi specialişti, în domenii precum ştiinţa viitorului, sănătate, alimentaţie, tratamente alternative fundamentate științific, etc). De asemenea, din anul 2010 şi până în prezent am fost membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Nexus, sub cupola căreia am organizat o serie de evenimente şi workshop-uri pe diverse teme. În anul 2014 am decis că este timpul să mă întorc pe plan profesional la vechea pasiune – psihologia, astfel că timp de 6 ani am activat ca psiholog în cadrul unui serviciu de intervenţie şi evaluare a situaţiilor de abuz, neglijare şi exploatare a minorilor. Aici am evaluat peste 400 de copii şi am intrat în contact cu laturi mai puţin cunoscute ale realităţii româneşti. În anul 2015, mi-am început formarea ca psihoterapeut în cadrul Societăţii de Gestalt Terapie din România, în anul 2019 obţinând certificarea de psihoterapeut gestalt (în supervizare).

Am studiat de asemenea fenomenul religios (văzut ca o încercare de a găsi răspunsuri experiențiale la întrebările fundamentale ale vieţii – cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm, care este sensul vieţii, care este natura realităţii). În această direcţie, am explorat iniţial tradiţia creştin ortodoxă, şi ulterior, în extenso, tradiţiile indo-tibetane. În egală măsură am explorat cercetările moderne referitoare la stărilor modificate de conștiință (incluzând aici studiul somnului şi al visului lucid), relaţia dintre stările psiho-emoţionale şi organismul fizic (studiată acum în cadrul unor ştiinţe moderne precum psihoimunologia) şi viziunea modernă asupra realităţii, aşa cum se regăsește ea în descoperirile fizicii cuantice.

Dintre şcolile de terapie existente, am ales psihoterapia gestalt datorită geniului creatorului ei (Fritz Perls), datorită abordării profund integraliste și holistice (separarea minte/corp fiind văzută aici ca o “falsă dihotomie”), datorită modernității ei (fiind practic prima formă de psihoterapie care prin teoria ei centrală – teoria câmpului – transpune în planul terapiei descoperiri fundamentale ale fizicii cuantice), datorită accentului pus pe amplificarea conştientizării ca element vindecător central (“conştientizarea vindecă” spunea Fritz Perls) şi mai ales datorită frumuseţii ei implicite, prin accentul pus pe relaţia umană directă, de la inimă la inimă, ca factor esenţial în orice proces de vindecare. Din acest motiv, în practica mea integrez atât elemente de experimentare corporală, cât şi lucrul cu visele, demersul terapeutic fiind centrat pe dezvoltarea capacității de conștientizare într-un context umanist și holistic. De asemenea, în paralel cu formarea în terapia gestalt, am participat la o serie de cursuri de formare continuă focalizate în special pe recunoașterea și intervenția în traumele psihice.